Ceva ma atingea. Era o atingere calda, familiala. M-am lasat purtata de val. Niste buze fine imi atingeau fruntea. Voci slabe se auzeau in jurul meu. Erau speriate, rapide... Am fost ridicata. Erau niste brate puternice. Amintirile imi zburau prin cap. Speram sa nu fie ceea ce credeam eu ca era... dar era. Am deschis usor ochii. Printre gene i-am recunoscut chipul...suvitele din parul rebel.. acelas parfum. Purta tricoul meu preferat. Era Jason... baiatul pe care in urma cu doar 10 minute vroiam sa il uit... baiatul pentru care 7 zile am plans. Era alaturi de mine. Nu imi doream sa ma aflu in alt loc, decat in bratele lui, langa inima sa. M-a asezat pe bancheta din spate a masinii sale, ma invelit cu o patura calduroasa si a pornit la drum. In 5 minute ma aflam pe o targa in spital. Niste doctori incercau sa imi pune niste perfuzii... m-am lasat in voia sortii. Nu mai simteam durerea... am adormit.
Nu tin minte sa ma fi trezit, dar am intrat pe o usa. Am ramas mirata de chipul fetei care se afla in pat: eram eu, slabita. M-am apropiat. Jason statea la capul patului si se ruga pentru mine. Situatia trebuia sa fie critica. O mana blanda m-a atins pe umar. Era mama.
-Spumpa mea. Mi-a fost dor de tine.
-Mama. Asta nu poate fi posibil. Unde sunt? Ce se intampla.
-Draga mea. Dumnezeu nu da aceste ocazii tuturor. Dar tie ti-a dat una. Te-a lasat sa alegi unde ai prefera sa fi. Alaturi de noi, parintii tai, sau sa-ti traiesti viata in continuare pe pamant.
-Mama... Eu.. Eu.. Nu stiu. Ce sa fac?..
-Draga mea, e timpul sa alegi.
-Nu ma parasi. Te rog.
-Nu pot. Ai de ales.
-Dar nu pot sa raman cu tine. Dar vreau.
-Imi pare rau draga mea.
Si asa umbra sa se indeparta. Si eu la fel. Ma indreptam din ce in ce mai mult de silueta din pat. Deschid ochii. Eram intinsa pe pat.
-Jason? Tu esti?
-Da iubito. Eu sunt.
M-a luat in brate. Ma simteam in siguranta. Niste pasi grei se apropiau de mine.
-Buna Eveline. Se pare ca te simti mai bine.
-Buna.. Ziua? spun eu cu o voce slabita.
-Stai. Ramai intinsa. Iti vom mai face cateva analize. Pana atunci te las cu Jason.
-Multumesc.La revedere.
Doctorul se indeparta de pat, iesi din camera si inchise usa faa zgomot. Jason se plimba ganditor prin camera. Avea remuscari. Am incercat sa il strig... Cuvintele mi se inabuseau in gat. Nu puteam vorbi.
- Ev, esti bine?
-Da. Oarecum.
-Vrei ceva?
-Un pahar de apa ar fi potrivit.
Peste cateva secunde se intoarce cu o cana de apa. Se aseaza langa mine si ma asteapta sa termin.
-Trebuie sa vorbim.
